Elvis Apostol

Anteriorul Back again a fost prin 2012 in perioada in care eram in Dublin, la Startup Bootcamp.

A trecut ceva timp de atunci si nu pot sa zic ca s-au schimbat foarte multe lucruri. Profesional am evoluat in modul pe care mi-l doream, dar care era cat se poate de departe inainte de postul cu Back again. Totusi, stiam ca se poate

Acum, la 31 de ani, pasionat de snowboarding, sky diving , cu ceva mai putini prieteni, interes minim pentru discutii care nu aduc nicio valoarea adaugata si cu atat mai mic pentru persoanle care se auto limiteaza.

Act now because “you can” will turn into “you could have” sooner than you expect it to. 

Sunt aproape doi ani de cand nu am mai scris, avand diferite (posibil false/irelevante) motive, fie ca era vorba de modul in care as fi putut fi privit de alte persoane sau cum mi-ar fi putut afecta drumul catre succesul profesional. Numai prin faptul ca eram constient de ele consider ca a fost o greseala sa nu scriu.

Blogul a fost oprit dintr-o simpla problema tehnica ( stiu, se intampla si la case mai mari ) pe care nu am incercat sa o rezolv considerand ca nu este bine pentru mine sa scriu in continuare.

M-am inselat, nu trebuia sa fac asta … sau nu trebuia sa fac asta pentru o perioada atat de lunga. I-am simtit lipsa.

Act now, tomorrow may be too late. It’s almost tomorrow.

[Song]

E sambata seara, tinerii sunt prezenti la datorie prin terasele din centrul vechi, imi fac si eu datoria de consumator. Nachos, bere, glume si o promisiune din partea mea ca a doua zi o sa particip la Crosul societatii civile. Eu nu alerg, pot sa zic chiar ca nu fac sport deloc.

Cu toate ca era tarziu, am ajuns intr-un magazin Dechatlon pentru a cumpara cele de trebuinta, imi lipseau cam toate. Adidasi, tricou, pantaloni, full service ce sa mai.

Dupa ce am ajuns acasa o durere subita s-a instalat in laba piciorului, era primul semnal dat de creieras ca poate ar fi mai bine sa stau acasa a doua zi. Durerea devenea din ce in ce mai intensa, fasa elastica, ketonal, intr-un final am reusit sa adorm. Ma gandeam uite cum scap eu involuntar de alergat a doua zi, dar dimineata a venit fara dureri, m-am bucurat pentru ca chiar eram curios cat o sa pot sa alerg, ma gandeam ca dupa 3-4 km am sa ma opresc.

Trezire la o ora mult prea indepartata de programul meu normal nu m-a enervat prea tare, chiar si fara tigari, fara cafea si nici durerea nu mai era acolo, eram pregatit. In parcul Herastrau erau oameni de toate felurile, de la pusti in carucioare pana la batrani de 80 de ani. Eram unul dintre ei, urma sa alerg pentru prima data intr-un astfel de eveniment.

Incalzirea a fost scurta si cu usoare salturi peste anumite miscari, am regretat usor dupa 🙂

Eram 4 persoane, 3 dintre noi alergau in mod regulat si eu care cel mult alergam dupa o surubelnita intr-un bar. Pe la jumatate incepeam sa ma surprind pe mine, inca respiram normal iar picioarele nu ma dureau. Problemele au aparut in ultimul kilometru, capul pieptului ardea, splina imi dadea lovituri la fiecare inhalare. Am avut tentativa de a ma opri, moment in care mi-am dat seama ca ma dor si mai tare picioarele si splina lovea si mai tare, auzeam doar hai ca mai ai putin, urcam podul si am terminat, nu renunta. Si nu am renuntat, ma dureau in continuare si cu siguranta fata mea nu aveam o culoare prea draguta.

Am finalizat crosul (6.8km) in putin sub 40 de minute si nu conta ca primul terminase cu un timp de 22 de minute, conta doar ca am ajuns pana la finish, ca am alergat pana la capat.

Mi-am demonstrat ca si eu pot.

Niciodata nu mi-au placut schimbarile, indiferent de tipul lor, this must be my OCD. Cand m-am mutat in Crangasi, locul obiectelor din casa era unul cu care eram obisnuit din perioada in care sora mea locuia acolo, iar schimbarile unor lucruri marunte prin casa imi dadea un sentiment neplacut.

In un an si jumatate am schimbat trei apartamente, nu m-am obisnuit complet cu niciunul. Surprinzator pentru mine este ca acum nu am internet unde stau, dar nu ii simt lipsa, nu am abonament la TV, nu am spatiu de depozitat pentru orice cacat, nu am unde sa tin uscatorul de rufe, nu am un birou la care sa stau, nu am cuptor, o bucatarie destul de mica, o baie si mai mica. Uite ca se poate si asa 🙂 ah, poate compenseaza o terasa draguta cu un hamac in care in unele seri ma relaxez cu dureri de basca si cu un pahar de vin, dar uite ca se poate.

Partea cea mai neplacuta este cand nu te-ai mutat complet, iar lucrurile tale sunt impartite intre mai multe locuri, iar momentan ale mele sunt in 3, Dublin, Crangasi si Dristor. Partea amuzanta este ca in Dristor am minimul necesar si descopar ca ma descurc foarte bine fara multe altele. Daca ma pregatesc pentru iarna ar trebui sa-mi aduc lucrurile din Dublin 🙂

Sunt schimbari pentru ai nevoie de timp. Sunt schimbari in bine si sunt schimbari in mai putin bine. Eu sunt un norocos.

O sa incep cu faptul ca a trecut foarte repede, poate mult mai repede decat altii.

L-am inceput cu cea mai trista petrecere de revelion, chiar si revelioanele in 2 au fost mai animate.

A urmat demisia de la jobul de atunci la care revenisem cu drag cu doar cateva luni in urma. S-a dovedit a fi o decizie foarte buna, nu doar pentru ca am pornit MavenHut, dar si pentru ca foarte multi oameni buni au plecat de acolo, printre care si fondatorul.

Au urmat 3 luni si jumatate in cadrul acceleratorului Startup Bootcamp Dublin, reinstrarea in antreprenoriat. As recomanda oricaruia care are un startup sau o idee si o echipa, sa aplice la un program similar. Pentru oamenii pe care ajungi sa-i cunosti, pentru experienta si dorinta de a te ajuta sa-ti atingi tintele. Merita 100%. Toata perioada am locuit impreuna cu ceilalti 2 cofondatori iar asta ne-a unit si mai mult ca echipa. Plus a existat experienta de a locui intr-o alta tara 🙂

Intoarcerea in tara a mai adus o schimbare, m-am mutat. Nu mai stau cu porumbul la fereastra cum spuneau cateva persoane, am venit mai sper inima Bucurestiului, la un view mai misto. Imi lipseste totusi apartamentul meu de burlac cu bar in sufragerie, avionul pe care il vedeam in fiecare dimineata cand plecam de acasa ( the f*ck, cati dintre voi aveti un avion de lupta in fata blocului ?!)

Au urmat cateva luni in care am continuat in aceeasi formula, lucrul in fosta camera a copiilor, care a devit bitou. Acum chiar avem un birou, unul chiar fain 🙂

Vara a fost foarte scurta din pacate, cu toate ca imi place marea (soarele de la mare) foarte mult, am ajuns o singura data, am fost totusi fericit si pentru acea singura zi petrecuta in Vama, un pranz gustos la pescari si revederi cu persoane cunoscute.

Despre cum am obtinut finantarea de 550.000E in doar noua luni a vorbit Bobby.

Un alt proiect misto inceput in anul 2012 a fost CoderDojo.ro, o miscare internationala, pornita din Irlanda, non-profit si gratuita. La CoderDoj copii cu varsta intre 8 si 14 ani invata sa programeze, iar eu sunt una dintre persoanele care ii ajuta sa faca asta. Deja exista inca 2 dojo-uri, unul in Drumul Taberei si unui la Timisoara.

Anul 2012 a fost un an bun, chiar daca a fost plin de sacrificii, am avut parte si de satisfactii pe masura 🙂

Noi sa fim sanatosi!