Elvis Apostol

După o lună în Thailanda, bucătăria care m-a surprins cel mai mult a fost cea rusească.

Ca tot turistul care vrea să mai ia o pauză de la mâncarea locală, apelez la TripAdvisor pentru soluții alternative. Limitat căutarea la minim 4 stele, o singură milă distanţă că nu a venit încă ziua de picioare și încep să spicuiesc rezultatele.

Ajung cu ochii la Eda na Samui, seafood, russian, ukrainian, eastern european, central europe. Atât! Primul lucru care mi-a venit în cap a fost borș rusesc, fără să imi aduc aminte ce conține, ci doar că face parte din bucătăria lor.

Mai căutasem anterior în București un restaurant rusesc și tin minte că găsisem, dar review-urile mi-au tăiat repede dorința de a-l vizita.

Mă gândesc că la cât de multi turiști ruși sunt pe aici, trebuie să fi aibă și ei locul unde să se simtă ca acasă, un restaurant cu specific ucrainean :D.

O iau din loc hotărât și mă îndrept către locul cu pricina, 400 de metri de la hotel, o nimica toată. Ajung pe stradă, mă îndrept către singura pancartă scrisă cu caractere chirilice și dau să intru. Doar că ușa nu dă să se deschidă, un A4 pe geam mă informa că “… 15 … “, deci probabil se deschide la ora 15, or fi oamenii în pauza de masă.

E ok, e 14 și ceva iar vizavi era un beer bar. Abia lucrez puțin la pofta de mâncare și mă proptesc liniștit în unul din scaunele lor. Chang, small zic and condom. Primesc Chang-ul frumos aranjat într-un condom traditional și lângă el mai vin la pachet, o scrumieră și un coșuleț cu fise. Fac semn nu la scrumieră și întreb care e treaba cu fisele, mă gândeam că o fi vreun joc mai nou pe aici. ( În primele zile după ce am ajuns am învățat doi puști să sa joace aruncatul fiselor la perete, câștigă cine aruncă mai aproape ). Toilet, for toilet. Uite alta nouă, îți dau și bani să te duci la budă numai să consumi la ei. Servicii complete ce să mai.

Pe lateral de mine, o localnică mânca cu poftă ceva cu orez, dar nu asta era important, ci faptul că pe șorțul ei era scris Eda na Samui, îi fac semne ca un obsedat.
– I’m waiting for it to open.
– Ahhh. Open at 3.
– I know, I saw the notice. I’m waiting. Eram bucuros ca la ora 15 intram la program odată cu domnișoara.

Ora 15 a venit iar eu m-am mutat vizavi. Mă bag în seamă cu meniul și imi amintesc repede de un escape room cu un puzzle în limba rusă. Nici o problemă chief, doar nu o să fie ăsta impedimentul de a nu mânca aici. Curând o rusoaică mă întâmpină cu câteva cuvinte.
– ….
– I don’t speak russian.
– Hello, sorry, we don’t have english menu.
– No problem, I’ll order anyway.

Îi arăt o poză cu o supă și caut pe telefon o altă poză de pe TripAdvisor cu o porție de frigărui care îmi zâmbise mai devreme. Îmi explică că supa e cu somon iar ce i-am arătat eu pe TripAdvisor sunt de fapt două feluri, frigărui și cartofi. Aprob fericit. Simplu până aici.

Vine supa, arată bine. Îi dau la automat cu suflatul și gust, era bună. Prima impresie mereu contează. După ce nu mai aburește mă apuc să o mănânc. Era genială. Supă de somon cu cartofi, morcov, smântână și ceva verdeață.

Vine felul 2, mușchi de porc făcut frigăruie dar cu bucăți tăiate mari. Aleg una mai mare și o tai pe mijloc, carnea încă mai avea o tentă rozalie, similar cu muschiul întreg pe care-l făceam și eu in doar 15 minute. Tai o bucată mai mică, gust, suculent, porc, delicios, iar ierburile de pe el erau parcă alese una și una.

Încă puțin și credeam că o dau în extaz. Două porții random comandate de la un restaurant la fel de random care să mă ungă așa bine e lucru rar întâlnit de mine.

Înțelesesem de ce venisem in Thailanda, să descopăr bucătăria rusească.

PS. Am revenit de cateva ori sa incerc mai multe varietăți: borș, vită stroganoff, sarmale, mops, kvas. Bun, dar greu pentru stomac, cam cum e și mâncarea noastră.

Khoroshiy appetit!

Văzusem frizeria încă din primele zile de când am ajuns în Lamai, Koh Samui, dar nu m-am încumetat să-i calc pragul. Voiam întâi să iau pulsul locului, să-i simt vibe-ul ca să-mi fac curaj pentru o tunsoare cu rezultat potențial dezamăgitor. Nu ar fi fost primul, gândindu-mă la experiențele anterioare din București.

Cred că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care renunțasem într-un final la aranjamente care implicau imaginația stilistului/frizerului. Prea multe situații cu final neprevăzut.

Am intrat evident puțin sceptic și am găsit-o pe Morticia Addams dormind în post cu capul dat pe spate. O doamnă pe la 60 de ani cu o rochie neagră franjurată și cam găurită. Am dat politicos de bună ziua și i-am zis haircut, haircut.

Nu stă mult pe gânduri și începe să adune instrumentarul. La câte aduce mă gândesc că poate vrea să-mi facă un permanent sau ceva haute cuture, iar eu am să o dezamăgesc. Ea îmi face semn să mă așez pe scaun, eu mă conformez ca un mielușel cuminte care a venit la tăiat. Îmi pune un prosop pe umeri, o pelerina peste, potrivește ventilatorul în direcția mea și dă drumul la senzații putin mai plăcute decât cele de afară. Ușa era deschisă, iar ora era numai bună de a nu sta la plajă. Era cald. Foarte cald.

Dau sa îi explic “just a little” și îi arăt la breton cam cât de mult să-mi taie, ea mă întreabă ceva cu number. Dracu știe ce number; si când eram mic eram pretențios, nu mă duceam și eu ca toți ceilalți să zic 2 cu 3. Eu trebuia să dau explicații. Citisem in schimb pe net că cel mai bine le zici number 3 all over, cap, barbă și sprâncene 🙂

Răspund în engleză simplificată: machine, machine, yes, don’t know the number și îmi plimb mâna pe partea din spate a capului.

Aparent a înțeles ceva. Eram ok și dacă dădea rateu, doar avusem suficiente zile să mă obișnuiesc cu ideea.

Bagă mașina în priză, îi scoate grătarul de tot și se îndreaptă către partea de deasupra urechii. Ok… Nu ne panicăm, poate așa calibrează ei mașina la pacient.

Începe să intre la perciuni timid aș zice, de parcă dădea examen. Cu ajutorul unui pieptene ridica părul și cu mașina lua câte-o brazdă. Nu m-am oprit din zâmbit nici o clipă, nu voiam să-i dau de bănuit nimic care să fie interpretat ostil. Dar eram geană pe ea.

Se oprește și mă întreabă dacă e ok, abia dacă îmi tăiase vârfurile, îi zic că încă puțin și o las să continue. După încă câteva brazde mă întreabă din nou. Ok ? Ok. Ok. Ce era mai greu trecuse, perciunii, măcar am stabilit cât de mult să taie. Încep să prind încredere în ea.

Când dă să treacă la partea cealaltă, rotește scaunul cu totul de ajung să stau cu spatele la oglindă. Ok. Asta e nouă. Poate nu voia să se bage între mine și ventilator. Confortul clientului vine primul.

Continuă cu spatele la fel de timid la început, dar își dă repede drumul la mână, avea un stil ciudățel pentru mine, ba era la foarfecă ba era la mașină, dar clar nu se grăbea. Aduce o oglindă dintr-o cameră alăturată și îmi prezintă mărgica. Mă relaxez, mărgica era rotundă, nu părea să aibe colțuri.

Good good. I like it. Dacă și până aici e atât de bine nu mai avea cu ce să mă surprindă. Deh la spate nu vezi decât la final.

Începe în partea de sus și o văd că se întinde puțin. Hai mă nene să mă fac și eu util, mă las puțin în jos și reacția ei a fost una pozitivă, îmi face semn încă puțin și atunci mă pocnește, scaunul nu poate fi reglat pe înălțime, iar eu am aproape 1.90. mă las mai jos și mai jos. Și mai jos. Ajunsese să aibe mâinile la nivelul bărbiei. Era bucuroasă că nu mai tunde in pod, iar eu că vede ce face la mine in păr.

Finalul a fost previzibil, m-a lăsat cu fruntea plina de păr dar un lucru trebuie recunoscut, femeia tundea cu mână de fier.

O săptămâna înainte / 5 minute după.

Kop khun kap.